Te așteptăm

Companie specializată în devize, consultanță tehnică și obținerea rapidă de Avize / Autorizații

ți oferim soluții complete – de la întocmirea devizelor de lucrări și măsurători pe teren, până la sprijin pentru documentațiile tehnice și obținerea avizelor și autorizațiilor necesare.

Activitatea se va desfașura atât la sediul social, cât și la sediul clienților de pe raza județului Vâlcea, a celor din Sud-Vest Oltenia, dar și la nivel național!

Evaluare și devize de lucrări

Calcul corect al costurilor pentru proiectele tale, pe baza măsurătorilor reale din teren.

Servicii de consultanță

Sprijin pentru documentațiile necesare obținerii avizelor și autorizațiilor.

Expertiză și profesionalism

Verificăm și analizăm documentațiile pentru a evita erori, respingeri sau întârzieri.

Relație directă cu instituțiile

Intermediem comunicarea cu furnizorii de utilități și autoritățile competente pentru soluții rapide.

Soluții rapide pentru proiectele tale

Scapă de grijile birocratice alegând soluții rapide și eficiente

Digital Data Soft este o companie specializată în evaluarea, ofertarea și decontarea prin devize a lucrărilor de construcții, inclusiv măsurători executate pe teren, dar și întocmirea și depunerea cererilor pentru documentațiile necesare obținerii avizelor, acordurilor și autorizațiilor solicitate prin certificatul de urbanism.

Consultanță și reprezentare tehnică

Noi îți reprezentăm interesele în fața autorităților

Digital Data Soft îți oferă sprijin complet pentru întocmirea devizelor, măsurători pe teren și pregătirea documentațiilor tehnice necesare.

Te reprezentăm în relația cu instituțiile publice și furnizorii de utilități, astfel încât dosarele să fie depuse corect și complet. În acest fel, câștigi timp și ai garanția că documentația respectă toate cerințele legale.

Astfel, economisești timp, eviți drumurile inutile și ai siguranța că documentația respectă legislația în vigoare.

Telefon

+40 770 695 857

Email

digitaldatasoft2025@gmail.com

ContacT

Contactează-ne

Cauți ajutor pentru obținerea avizelor și autorizațiilor? La Digital Data Soft găsești suport specializat și soluții eficiente. Trimite-ne un mesaj și te contactăm rapid.

Blog

Ultimele articole

Trebuie doar să ne contactezi

Digital Data Soft – Soluții complete pentru devize, măsurători și documentații de avize și autorizații

Ne ocupăm de evaluarea și întocmirea devizelor pentru lucrări de construcții, realizăm măsurători și antemăsurători precise pe teren și pregătim documentațiile necesare pentru obținerea avizelor și autorizațiilor. Îți oferim soluții complete și corecte, care simplifică procesul și asigură respectarea legislației în vigoare.

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support
Digital Data Soft
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.